Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul. (Nicolae Iorga)

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Un mincinos.


Unde-ai plecat aşa pripit ?
Cu ce tramvai ai revenit
L-acest gest cam zăpăcit?

Tu ai uitat că toamna
Totu-i-n sens invers?
Tramvaiele nu mai opresc!
Aha!Te-am prins!
Tu m-ai minţit!

Şi totuşi unde te-ai pitit?
În ce locaş din Univers,
Te-ascunzi de-un sfârşit de vers?
Tu chiar nu ai înţeles,
Că în octombrie toate se opresc din mers?

Şi chiar de eşti un mincinos,
Te mai aştept...
Şi-aceste litere fugare ţi le cos 
De parapet,
Să nu te pierzi, tu, mincinosule drumeţ !
Read More

duminică, 25 septembrie 2011

Un cerşetor.


Un cerşetor privea în gol
Prea gânditor
Un cerşetor ce-a şi uitat 
Că stă pe-asfaltul îngheţat.

Un cerşetor ce plin de dor
Trimite-un gând multicolor
Spre-un trecător cam visător
Un gând în zbor.

Un cerşetor ce-aşteaptă-n dar
Nu un dolar, 
Nu vrea să fie milionar
El vrea în dar ceva banal:
El vrea s-ajungă muzician.

Un cerşetor, deşi cam îmbufnat
A şi uitat 
Că stă pe-asfaltul îngheţat
Prea gânditor
Privea în gol...

Read More

miercuri, 21 septembrie 2011

Definiţie


Vă rog scrieţi cu roşu :

          Definiţie- Iubirea-i un refren....un refren fredonat în colţ de stradă de un pianist cu degete hoinare pe cărări de şah...oscilând mereu Alb-Negru.


Acum notaţi:

Ecuaţia veridică a iubirii este încă sub semnul întrebării.
Demonstraţi că refrenul acelui pianist are mereu alte versuri, altă rima şi totuşi îl recunoşti oriunde, cântat de oricine.






Read More

marți, 16 august 2011

Şi marea a surâs...

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Noapte. Mă simt aşa ameţită şi fericită în acelaşi timp ,încât cred că doar visez sau iar îmi imaginez fiecare paragraf al cărţii de pe etajeră...


Simt prea bine bătaia vântului atât de ritmică în toba nopţii. Mi se face frig...strâng mai bine pe mine şalul fluturat în de vântul nemilos, însă tot tremur.


Privesc în jur. Nu era nevoie...puteam să stau cu ochii închişi şi tot ghiceam fiecare fir de nisip zdrobit sub tălpile mele.


Rostogolirea valurilor îmi aminteşte că totul este efemer...cine ştie de cât timp este zbuciumată marea?...de cât timp se zbate în valuri trecătoare?
...de prea mult timp...şi totuşi o văd mereu aceeaşi: neobosită în mişcarea ei monotonă.
nu! greşesc...mişcarea ce PARE atât de monotonă...


Eu îi simt diferenţele...îi simt starea...simt fiecare milimetru spartde val.
Parcă dintr-o dată EA trece prin mine şi eu trec prin EA...Şi uite aşa DEVIN MAREA...Şi marea rămâne doar cu o carcasă de oase şi carne înzestrată cu suflet.


Şi mai repet o dată în noapte, chiar dacă ma aude doar un infinit de întunerc cu sclipiri de stele:
-Nu te nelinişti! Sunt aici îţi ţin de urât în noapte...




Soarele răsare. Se plimbă agale pe malul mării din ce în ce mai mulţi oameni...Zâmbesc.
Nimeni nu ştie că eu în acea noapte am fost marea...şi marea a surâs...a surâs inefabil....

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Read More

miercuri, 27 iulie 2011

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
SHUT UP AND ENJOY THE MUSIC!
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Read More

joi, 14 iulie 2011

Dacă ar fi...

Dacă ar fi gândurile mele pete de cerneală uscată
Dacă ar fi mânia noastră secată
Dacă ar fi poezia mea pieirea vorbelor goale
Dacă ar fi muzica stropi de ploaie
Dacă ar fi plopii corzi de chitară
Dacă ar fi aşteptat trenul din gară...

Dacă ar fi dorinţa valuri în mare
Dacă ar fi iubirea nisip ars în soare
Dacă ar fi stelele vise
Dacă ar fi pleoapele-mi inchise
Dacă ar fi paşii mei cuvinte
Aş lăsa în urma mea fraze încâlcite...


Read More

marți, 28 iunie 2011

Revanşă.

Nu am mai scris.
De multe zile umplute până la refuz de apa chioară din ploile de secunde...
Nu am mai scris.

Am uitat.
După lungi căutări disperate pentru o scuză, tot ce pot să zic este că m-am lăsat păcălită să păşesc în vitrina cotidianului, apoi... destul de târziu mi-am dat seama că am rămas închisă în această celulă transparentă a zilelor de ieri, de azi, de mâine.
Tot ce putem să fac era să mă ascund după ziduri inexistente pentru a nu mă izbi de prea-monotona realitate.

Da... am rămas blocată în acea vitrină şi a trebuit sa suport frigul aşteptării, să mă las pălmuită de vântul speranţei...să fiu torturată de falsa existenţă a fericirii.
Ce aşteptam? Aşteptam să înceapă spectacolul unei balerine fără poante...fără muzica...fără public, pentru ca mai târziu să realizez că acea balerină eram eu.
Eu eram cea care încercam să dansez pe scena vieţii, însă fără melodie şi fără ritm.



Azi am evadat.
Azi am reuşit să sparg pereţii translucizi ai clipelor.
Am reuşit să sar iarăşi în bălţile cotidianului, însă fără să îmi ud cizmele de cauciuc cu monotonia mizeră.


Deci...here i am! Tot eu cea veche, şi am început deja să îţi mâzgâlesc în faţa ochilor aceleaşi gânduri efemere ale mele...am început să te rostogolesc iar în praful mărturisirilor mele, care sunt poate fără sens...








P.S.
De curând am terminat cartea "Se numea Sarah..." scrisă de Tatiana de Rosnay.
Pot să zic că ajuns în "top-ul" celor mai bune romane citite de mine. Această carte a reuşit să îmi impregneze în minte viaţa unei tinere evreice pe nume Sarah de numai 10 ani care trece prin traumele holocaustului.
Pot să zic că ador felul în care este structurată cartea.

Sunt aşa multe de spus, aşa un cumul de sentimente şi întâmplări pe care cu greu le poţi uita, încât mi-e greu să exprim pe deplin în cuvinte mesajul acestei cărţi. O recomand tuturor!

Voi scrie mai jos descrierea romanului de pe copertă :


<< Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiţă evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopţii, împreună cu părinţii ei, de poliţia franceză, dar nu înainte de a-şi încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulţi ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franţei. În timpul investigaţiei sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adânceşte în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură şi o fac să-şi pună întrebări cu privire la propria existenţă.

Se numea Sarah este povestea înduioşătoare a două familii unite de un secret teribil, dar şi o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie un episod real din Franţa aflată sub ocupaţie şi rupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.

Bestseller New York Times, vândut în trei milioane de exemplare.

Roman tradus în 32 de ţări. >>
Read More

luni, 9 mai 2011

Nu răni albastrul cerului !

Suflet de primăvară, nu uda florile cu lacrimi sărate!
Nu mai crede în cuvinte deşarte!
Nu te pierde în mirosul florilor de liliac!
Nu strivi puritatea florii de măr cu sângele florii de mac!

Suflet trist, nu te îneca în roua dimineţilor!
Speră în şoaptele stropilor...pân' la infinit!
Nu mai suferi din nimic!

Suflet de mai, nu te murdări în falsitate!
Nu te împiedica de aparenţe pătate!

Suflet udat de ploi trecătoare,
Nu te pierde în tablouri banale!
Ci şopteşte poeme cordiale!

Nu mai răni albastrul cerului cu durerea ta!
Simte şi el tăişurile şi începe să plângă asupra ta!



Read More

joi, 5 mai 2011

Delir.

Nu ştiu…nu ştiu cum să încep.
Încerc , dar nu pot să uit.
Rănile ezitării mele au secat
Tot trecutul parcă a îngheţat
Nu fi uimit
Că nu am plecat
Am rămas prinsă în aceeaşi stare
Până acum.
Mă întrebi “ce faci?”
Chiar vrei să ştii? Sau aştepţi răspunsul banal?
Mă simt închisă într-un loc gol
Îmi aud ecoul gândurilor
Acel ecou sterp, fără sens
Mi-e frică de sunetul paşilor
Zgomotul liniştii mă asurzeşte...
Deschid usa:
-Nu pleca! M-am răzgândit!


P.S. :  << Le papier est plus patient que les hommes.>> (Anne Frank)




Read More

marți, 12 aprilie 2011

Vor fi...


Vor fi lumini de-a lungul unei străzi ce curge
Vor fi secunde cu miros de liliac
Va fi frig şi n-ai să ai ce-mi spune
Vor fi amprente de zâmbet îngheţat...

Va fi pustiu şi vorbe fără sens
Vor fi războaie fără voi
Va fi trecut trecutul tot
Şi lacrimi spânzurate-n aer făr' de noroc...

Va fi o noapte cu cer îngheţat
Ancorat de mii de stele
Şi de versuri efemere
Va fi-ntr-o noapte când tu vei fi uitat deja.


Read More

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Timp.Clipe.

Mă doare tăcerea din ticăitul ceasului
Îmi decolorează amintirea
Mi se aude tremurul glasului
Sunt doar o firmitură ce-a sfărâmat omenirea
Udată de mica picătură a universului
Se scurge nisipul clepsidrei, trece vremea...

Striveşte-n palme fiecare strop al timpului!
Zboară cu fiecare pană a secundei!
Iubeşte orice fir de nisip al orei!
Îmbrăţişează ziua până se ivesc iar zorii!

Altfel rişti să uiţi să cânţi muzica vieţii
Rişti să rămâi doar c-o aripă...
Să te laşi prins tristeţii
Aşa că nu risipi nici o clipă!
Read More

marți, 29 martie 2011

citate


„Să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul şi hotărârea de a te apleca pentru a o lua în braţe... şi a o păstra. Asta-i inteligenţa inimii.

„Toate visele au un preţ.
 „Nu poţi să le trăieşti pe toate, şi atunci important este să trăieşti esenţialul, iar fiecare dintre noi are "esenţialul său".

„Visele trăite în doi alcătuiesc cele mai frumoase amintiri.”
„Nimeni nu este proprietarul fericirii, uneori ai norocul să ai un contract de închiriere şi să fii locatarul ei. Trebuie să-i plăteşti foarte regulat chiria, altfel eşti evacuat foarte repede.

„Ieri a trecut, mâine nu există încă, ce contează este astăzi, prezentul.”
„Cea mai mare inconştienţă a omului este aceea a propriei sale vieţi.”
„Neputând concepe viitorul, am putea închide valiza şi trăi în prezent.

„Inteligenţa singură fără inteligenţa inimii este doar o simplă logică şi nu e mare lucru de ea.

„Ce o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi aasculţi povestea, dacă ai vrea să ai încredere în mine, atunci poate că vei sfârşi prin a mă crede şi asta e foarte important fiindcă eşti, fără să ştii, singura persoană din lume cu care pot împărţi acest secret
„Singurătatea este o grădină în care sufletul se usucă, florile care cresc în ea n-au parfum.
 „Dacă prietenia nu e împărţirea tuturor delirurilor, atunci ce e?
„Când calculezi, când analizezi argumentele pro şi contra, iţi trece viaţa şi nu se petrece nimic.


„Timpul închide toate rănile, chiar dacă nu ne scuteşte de câteva cicatrice.”
„Mâine e un mister pentru toată lumea, iar acest mister trebuie să provoace râsul sau dorinţa, nu frica sau refuzul.

Read More

joi, 24 martie 2011

Toujours la mer...

Ai vazut ? E soare...
Mi-e dor de mare...
Vreau sa simt din nou acel miros sarat plin de amintiri frumoase...
Vreau sa simt cum strigatul rostogolirilor de apa ma atrage sa alerg desculta prin nisip si valuri...
Vreau sa am pe talpi din nou scoici sfaramate...
Vreau sa stau intinsa pe nisipul ce ma zgarie usor.
Vreau sa am din nou acel suras inefabil din timpul verii....
Read More

duminică, 13 martie 2011

"Nu mai înota de unul singur în mintea ta. Este un cartier periculos unde n-ar trebui sa intri de unul singur." (citat Mark Levy)

Daţi-mi două palme să mă trezesc din reveria mea ....
Read More

joi, 10 martie 2011

Lumină, Cenuşă şi Fum

Lumina lumii îmi pătează iubirea
Lumini de stele îmi zgârie gândirea
lumina...
Particule de suflet îndrăgostit
Sfărâmate în infinit
Lumina unui foc făcut pripit...cenuşă...

Cenuşa clipelor uitate
Ce-au devenit pagini rupte dintr-o carte
cenuşa...
Cenuşa gândului pierdut
Ce mă lasă prizonieră într-un trecut
Cenuşa unor rostogoliri în necunoscut...de fum...

Fumul vorbelor rostite în neştire
Ce mi-au tăiat uşor din fericire
fumul...
Fumul viselor naive auzite-ntr-un vechi patefon
Ce face din om un nemuritor
Un doritor al stelelor, al şoaptelor şi-al nopţilor
Un muritor ce se lasă cuprins de-acel fior
Al inefabilului clipelor
Devenind o petală ofilită uitată pe-un coridor...

Read More

marți, 8 martie 2011

Undeva într-o gară...


Zâmbet de copil...
Sfărâmat de-un val îngheţat
Un zâmbet fragil...
Refăcut din cenuşa unui suflet sricat.

Mă evapor în melodii fără ritm
În fumul trenului deja risipit
C-o lacrimă fugară
Undeva  într-o gară
Se aude in surdină un acord ruginit
Îmi simt lacrimile alunecând pe nisip
Udând cu apă sărată o chitară
Îmi imaginez că iar e vară
Deşi n-ar fi prima oară

Nu-s  un om trist,
 ci doar unul pesimist...
şi totuşi continui să risc,
fiindcă totul pare realist.

Read More

luni, 21 februarie 2011

Pur şi simplu noi.

 Aud aceeaşi melodie iar şi iar , în surdină... melodia existenţei noastre, înşirate în aceasta lume efemeră, deşi ai crede că totul este etern.
 Aici, deşi te crezi pierdut, aici este locul tău... aici, în acest univers în care aştepţi...aştepţi pentru orice, pentru iubire, fericire, un surâs, o privire, un sfat, orice gest... totul se rezumă la aşteptare.
 O aşteptare cu frica de a nu pierde acea speranţă.. acea speranţă care te face să mai aştepţi încă.
 Cu toţii suntem rătaciţi în această lume, ce pare sau este poate o lume a viselor, a stelelor, a strălucirii, a tinereţii, a speranţei.


 Culori adormite pe pereţi...poate pentru a crea ceva frumos, ceva sentimental, ceva, deşi intim, ce trebuie simţit.. de fapt citit -- asta încerc eu să scriu.
 Desenez linii în continuu ce par fără rost, nu? Nu, îmi desenez gândurile, mă destîinui...; prin asta încerc să mă eliberez din această banalitate a zilelor, nopţilor, clipelor...mă eliberez de resentimente.


 Nebunia. Ce este nebunia ?
 Eu cred că a fi nebun înseamnă să fii cum eşti tu fără să te gândeşti ce cred ceilalţi despre tine, fără să ai prejudecăţi, să nu te gândeşti la consecinţe....poate fi o calitate, dar mai adesea un defect...poate un defect văzut de noi cei "normali" .
 Poate că sunt nebună.. nu ştiu în ce cantitate... dar destul în cât să scriu ceea ce scriu, să gândesc aşa cum gândesc.. pe scurt să fiu ceea ce sunt.


 Privesc peisajul parcă îngheţat pe sticla ferestrei , mă uit la zăpada aşa albă şi pură...
 Îmi dau seama că uit, uit, uit. Zâmbesc. De ce aş fi fericită să uit?...sunt mulţumită..fiindcă uit ceea ce trebuie.
 Mi-am îngropat acel fior rece sau cald...nici nu mai ştiu. L-am îngropat în zăpada asta albă şi pură...poate aşa îngheaţă...şi îl voi simţi când va fi mai bine.


 Catifeaua clipelor mă face să tresar sub lumina cestei nopţi.
 Melodia nu s-a terminat, continuă, continuă, nu o poţi opri când vrei tu...se opreşte singură...şi apoi regreţi.
 Aşa-i viaţa...
 Pote că fiindcă se aude aşa de încet, nu preţuim ceea ce trebuie.
 Totu trebuie să fie tipizat, de fapt uşor, uşor am senzaţia că ne robotizăm...că simţim ceea ce trebuie să simţim, nu ceea ce am vrea să simţim de fapt. ... ce ciudat sună...
 Ne ascundem după nişte măşti, deşi ele par frumoase...când tot ce ar trebui să facem ar fi  să fim pur şi simplu noi.
Read More

joi, 17 februarie 2011

Prinsă-n pânza nopţii...

Pânza de păianjen a nopţii 
A prins în ea fericirea,

Din fiecare clipă-a-vieţii
Ce caută nemurirea;

Caut micul strop al purităţii
Ce-mi uda iubirea;


Caut în fiecare pagină a cărţii
Unde-mi stă scrisă amintirea;

Alunec pe-orizontul gheţii
Ce-mi întârzie adormirea;

Mă rănesc în tăişul realităţii
Ce-mi ucide reveria.


Read More

vineri, 11 februarie 2011

Început.

 Suflet, ce-mi uzi obrazul cu lacrimi
nu fi trist, a trecut...
îneacă-ţi în mare aripi
totul pentru un nou început

 Nu te speria, fii tăcut..
nu vreau să te îneci din nou în trecut.
sigur există un orizont nevăzut,
deşi totul pare pierdut.

 Gustă din fericire...
simte mirosul iubirii dar nu exagera
 rişti să cazi în neştire
dar nu te alarma.

 Zboară prin sentimente efemere !
nu fi rănit,
etern nu-i nimic...
Read More

vineri, 4 februarie 2011

Untitled

Plouă...şi stropii amintirilor îmi udă fiecare particică din mintea mea...o inundă.
Îmi amintesc acea mireasmă...de nisip, sare, valuri, sentimente, fericire, scoici, melancolie.
Iubesc acest peisaj..marea. O simt acolo lângă mine...îmi şopteşte, mă ceartă, mă tulbură, şi totuşi o iubesc...
Nu pot rezista să nu-mi arunc tenişii şi să încep să alerg prin valuri..să simt sub picioare nisipul ud ce rămâne impregnat cu urmele paşilor mei, atât de inocent, atât de pur...urme pe nisip.
Bucăţi de scoici mă zgârie...mă fac să cred că nu visez.
Ies din mare şi mă las întinsă  pe nisipul cald...Simt fire de nisip cuprinzând trupul, aş sta aşa uitându-mă spre cerul înstelat...plin de misterele unor străluciri efemere păstrate mii de ani.
Mă ridic. Alerg.
Te sun ditr-o cabină telefonică :
- Alo!
- Alo!
- Vreau să declar o crimă.
- Poftim? Cred că aţi greşit...
- EU am murit...tu eşti criminalul...am murit sufleteşte...
Tăcere.
- Crina, tu eşti?
- ...
Trântesc receptorul şi încep să alerg bezmetică.
Plâng...marea mă cheamă spre ea...
Alerg spre linia orizontului infinit ce desparte marea de cer...simt cum apa mării mă cuprinde şi nisipul îmi fuge de sub picioare...


A fost un vis...
Read More

marți, 1 februarie 2011

Une reveuse fille

Încerc  să nu mă înec în vise,  să nu-mi inund trupul cu apa îngheţată a sentimentelor.
Visez, visez, visez, ce uşor strivesc  această  realitate diabolică doar cu nişte vise.
Ce uşor îmi este să mă las cuprinsă de mirosul surd al viselor, să-l inhalez cu fiecare celulă a mea până când simt că fac parte din el...că sunt şi eu un vis... un vis ce curge în infinit...
Încerc să nu  strivesc  între pleoape acest vis firav ce se înfiripă încet, încet şi curge uşor printre gândurile sumbre ale realităţii.
Ce uşor îmi este  să dispar şi eu la fel ca soarele înecat în mare, vegheată de apus, apoi să alunec ca o umbră pe stele îngheţate să zbor printre lacrimile amurgului fără să-mi ud aripile.
Ce uşor îmi este să mă strecor la fel ca mirosul de liliac în luna mai, în acest bol cu apă în care plutesc haotic vise sub formă de petale...petale de trandafir galben.
Ce uşor îmi este să mă prefac în gloria nopţii adormite, într-o sclipire de stea căzătoare, apoi să mă îmbrac în roua tăcută a dimineţii.
Mă trezesc încet, încet şi mă las prinsă iar în universul realităţii pentru a-mi injecta în vene fumul zilelor din ce în ce mai banale ... aproape identice, acest fum ce ni s-a impregnat în haine şi gândire...
Apoi, când răsare noaptea să mă las învăluită de mirosul dulce al viselor ce ne  înşiruie povestea  vieţii noastre netrăite încă.



Read More

luni, 31 ianuarie 2011

Neverland

E senin, cioburi de surâs...
Surâs spart de tine.
Cât de uşor era să stai închis în vitrina stropilor de ploaie... care s-au evaporat
S-au evaporat datorită aburilor sufletului tău, deşi încă îngheţat...
Cât de uşor ţi-a fost să spargi acest surâs, şi apoi să priveşti cum cioburile lui  se rostogolesc spre tine încercând să sfărâme zadarnic amintirea ta.
Nu simţi zgomotul ochilor aţintiţi spre tine care te străpung cu privirea şi te strâng ca într-un cleşte al sentimentelor.
Mă izbesc de un zid înşelător al amintirilor ce fac totul din ce în ce mai puţin trecăror.
Ai înţeles ceva ? Îţi spun eu : nimic...
Te zbaţi ca un fluture într-un univers închis pentru a înţelege tot ce vreau să-ţi zic...dar într-un final tot vei rămâne cu un mic Nimic.
Un mic Nimic...
Read More

© 2011 Surâs inefabil, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena