Surâs inefabil

Dacă ar fi gândurile mele pete de cerneală uscată Dacă ar fi mânia noastră secată Dacă ar fi poezia mea pieirea vorbelor goale Dacă ar fi muzica stropi de ploaie Dacă ar fi plopii corzi de chitară Dacă ar fi aşteptat trenul din gară... Dacă ar fi dorinţa valuri în mare Dacă ar fi iubirea nisip ars în soare Dacă ar fi stelele vise Dacă ar fi pleoapele-mi inchise Dacă ar fi paşii mei cuvinte Aş lăsa în urma mea fraze încâlcite...

Suflet de primăvară, nu uda florile cu lacrimi sărate! Nu mai crede în cuvinte deşarte! Nu te pierde în mirosul florilor de liliac! Nu strivi puritatea florii de măr cu sângele florii de mac! Suflet trist, nu te îneca în roua dimineţilor! Speră în şoaptele stropilor...pân' la infinit! Nu mai suferi din nimic! Suflet de mai, nu te murdări în falsitate! Nu te împiedica de aparenţe pătate! Suflet udat de ploi trecătoare, Nu te pierde în tablouri banale! Ci şopteşte poeme cordiale! Nu mai răni albastrul cerului cu durerea ta! Simte şi el tăişurile şi începe să plângă asupra ta!

Lumina lumii îmi pătează iubirea Lumini de stele îmi zgârie gândirea lumina... Particule de suflet îndrăgostit Sfărâmate în infinit Lumina unui foc făcut pripit...cenuşă... Cenuşa clipelor uitate Ce-au devenit pagini rupte dintr-o carte cenuşa... Cenuşa gândului pierdut Ce mă lasă prizonieră într-un trecut Cenuşa unor rostogoliri în necunoscut...de fum... Fumul vorbelor rostite în neştire Ce mi-au tăiat uşor din fericire fumul... Fumul viselor naive auzite-ntr-un vechi patefon Ce face din om un nemuritor Un doritor al stelelor, al şoaptelor şi-al nopţilor Un muritor ce se lasă cuprins de-acel fior Al inefabilului clipelor Devenind o petală ofilită uitată pe-un coridor...

Pânza de păianjen a nopţii   A prins în ea fericirea, Din fiecare clipă-a-vieţii Ce caută nemurirea ; Caut micul strop al purităţii Ce-mi uda iubirea; Caut în fiecare pagină a cărţii Unde-mi stă scrisă amintirea; Alunec pe-orizontul gheţii Ce-mi întârzie adormirea; Mă rănesc în tăişul realităţii Ce-mi ucide reveria.

 Suflet, ce-mi uzi obrazul cu lacrimi nu fi trist, a trecut... îneacă-ţi în mare aripi totul pentru un nou început  Nu te speria, fii tăcut.. nu vreau să te îneci din nou în trecut. sigur există un orizont nevăzut, deşi totul pare pierdut.  Gustă din fericire... simte mirosul iubirii dar nu exagera  rişti să cazi în neştire dar nu te alarma.  Zboară prin sentimente efemere ! nu fi rănit, etern nu-i nimic...

Încerc  să nu mă înec în vise,  să nu-mi inund trupul cu apa îngheţată a sentimentelor. Visez, visez, visez, ce uşor strivesc  această  realitate diabolică doar cu nişte vise. Ce uşor îmi este să mă las cuprinsă de mirosul surd al viselor, să-l inhalez cu fiecare celulă a mea până când simt că fac parte din el...că sunt şi eu un vis... un vis ce curge în infinit... Încerc să nu  strivesc  între pleoape acest vis firav ce se înfiripă încet, încet şi curge uşor printre gândurile sumbre ale realităţii. Ce uşor îmi este  să dispar şi eu la fel ca soarele înecat în mare, vegheată de apus, apoi să alunec ca o umbră pe stele îngheţate să zbor printre lacrimile amurgului fără să-mi ud aripile. Ce uşor îmi este să mă strecor la fel ca mirosul de liliac în luna mai, în acest bol cu apă în care plutesc haotic vise sub formă de petale...petale de trandafir galben. Ce uşor îmi este să mă prefac în gloria nopţii adormite, într-o sclipire de stea căzătoare, apoi să m...