Pur şi simplu noi.
Aud aceeaşi melodie iar şi iar , în surdină... melodia existenţei noastre, înşirate în aceasta lume efemeră, deşi ai crede că totul este etern. Aici, deşi te crezi pierdut, aici este locul tău... aici, în acest univers în care aştepţi...aştepţi pentru orice, pentru iubire, fericire, un surâs, o privire, un sfat, orice gest... totul se rezumă la aşteptare. O aşteptare cu frica de a nu pierde acea speranţă.. acea speranţă care te face să mai aştepţi încă. Cu toţii suntem rătaciţi în această lume, ce pare sau este poate o lume a viselor, a stelelor, a strălucirii, a tinereţii, a speranţei. Culori adormite pe pereţi...poate pentru a crea ceva frumos, ceva sentimental, ceva, deşi intim, ce trebuie simţit.. de fapt citit -- asta încerc eu să scriu. Desenez linii în continuu ce par fără rost, nu? Nu, îmi desenez gândurile, mă destîinui...; prin asta încerc să mă eliberez din această banalitate a zilelor, nopţilor, clipelor...mă eliberez de resentimente. Nebunia. Ce este nebun