Undeva într-o gară...
Zâmbet de copil... Sfărâmat de-un val îngheţat Un zâmbet fragil... Refăcut din cenuşa unui suflet sricat. Mă evapor în melodii fără ritm În fumul trenului deja risipit C-o lacrimă fugară Undeva într-o gară Se aude in surdină un acord ruginit Îmi simt lacrimile alunecând pe nisip Udând cu apă sărată o chitară Îmi imaginez că iar e vară Deşi n-ar fi prima oară Nu-s un om trist, ci doar unul pesimist... şi totuşi continui să risc, fiindcă totul pare realist.