Undeva într-o gară...


Zâmbet de copil...
Sfărâmat de-un val îngheţat
Un zâmbet fragil...
Refăcut din cenuşa unui suflet sricat.

Mă evapor în melodii fără ritm
În fumul trenului deja risipit
C-o lacrimă fugară
Undeva  într-o gară
Se aude in surdină un acord ruginit
Îmi simt lacrimile alunecând pe nisip
Udând cu apă sărată o chitară
Îmi imaginez că iar e vară
Deşi n-ar fi prima oară

Nu-s  un om trist,
 ci doar unul pesimist...
şi totuşi continui să risc,
fiindcă totul pare realist.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Epistolă către iubire.

Băiatului cu ochi de cer

Și ne-am jucat de-a dragostea...