Une reveuse fille
Încerc să nu mă înec în vise, să nu-mi inund trupul cu apa îngheţată a sentimentelor. Visez, visez, visez, ce uşor strivesc această realitate diabolică doar cu nişte vise. Ce uşor îmi este să mă las cuprinsă de mirosul surd al viselor, să-l inhalez cu fiecare celulă a mea până când simt că fac parte din el...că sunt şi eu un vis... un vis ce curge în infinit... Încerc să nu strivesc între pleoape acest vis firav ce se înfiripă încet, încet şi curge uşor printre gândurile sumbre ale realităţii. Ce uşor îmi este să dispar şi eu la fel ca soarele înecat în mare, vegheată de apus, apoi să alunec ca o umbră pe stele îngheţate să zbor printre lacrimile amurgului fără să-mi ud aripile. Ce uşor îmi este să mă strecor la fel ca mirosul de liliac în luna mai, în acest bol cu apă în care plutesc haotic vise sub formă de petale...petale de trandafir galben. Ce uşor îmi este să mă prefac în gloria nopţii adormite, într-o sclipire de stea căzătoare, apoi să mă îmbrac în roua tăcută a dimineţi