Postări

Se afișează postări din 2013

Must

În Septembrie două mâini reci îmi acoperă ochii şi pulsează trepidant ca picurii şi stropii
Şi vor să ţină-n pumnul încleştat bucăţi de soare sfărâmat sub pleoapele-mi de toamnă.

În Septembrie, îţi spun just, îmi pare că ai gust de must.

Lună

Imagine
Mestec noaptea, dar nu mă grăbesc Să simt gust de-ntuneric rămas printre dinţi şi măsele Şi-n insomnii eu privesc Spre cerul gurii dar mă pierd printre meteoriţi şi printre stele.

Susţin sus şi tare că nu te iubesc Însă luna dispare, nu stă agăţată peste şosele Și stele, și tu. Toate lipsesc.  Iar eu am firmituri de lună ascunse sub piele.



Epistolă către iubire.

   Azi voi absenta. Azi n-am să iubesc nimic altceva decât o foaie albă de hârtie. Azi am să mâzgâlesc.


   Ştii?! Te caută lumea avid pe străzi...te caută cu disperare. Au lipit un poster cu tine chiar şi pe pleoapele mele. Hmm, poate că din cauza asta m-am trezit aşa greu în dimineaţa asta, am stat îndelung să te privesc, să te analizez în detaliu ca pe un afiş la filmul propriei mele vieţi... Mai că aş vrea să îmi cumpăr un bilet. Dar ce folos?! M-ar fascina doar fiindcă nu îl cunosc în întregime, m-ar fascina ceaţa groasă, tăişul misterului, întrebările...Ah, întrebările...ce am fi fără ele?! Doar nişte carcase a unor primate, sterpe, fără miez...am fi precum o cochilie roasă de valurile mării din care nu a rămas nici măcar misterul unui mărgăritar. Iubesc întrebările. Ah, pardon, nu iubesc nimic azi. Ciudat.



   Te caută lumea. Ştiai?! S-au aşezat la coadă pe stradă, în librării, în biblioteci, în cârciumi infecte, în gară, pe peroane prăfuite, peste tot. Te caută înfometaţi, flămânz…

Unui nesimțit.

Ți-am tatuat pe cerul gurii Zeci de poeme scrise repezit Cu scriul meu inclinat parcă iubirii Dar tu nici măcar nu le-ai simțit. Nici că aveai cerneală-n colțul gurii, Nici că erai defapt un nesimțit.

Ți-am scris un vers în pliul pleoapelor, Defapt mai mult am mâzgâlit Pe ele o odă zeilor Ca ei să-ți spună că defapt eu te-am iubit. Și-ntr-o clipire a ochilor Să simți și tu, Că ești un nesimțit.
Ți-am scris chiar și-n podul palmelor De-atâta scris s-au înnegrit Precum s-a înroșit rozul obrajilor Când ai aflat cât ești de nesimțit.
Îți scriu și aici Îți scriu și azi, și mâine Îți scriu în joacă sau mânie Chiar de-ai rămas un nesimțit.

Băiatului cu ochi de cer

Băiatule cu ochi de cer, De ce-n albastra ta privire Ții universul prizonier Iar tu devii pentru iubire Doar un simplu temnicer?
Băiatule cu ochi de cer, Îmi răsucești a mea gândire Și te oferi cu atâta fler Ca-n drumul spre fericire Tu să-mi fii al meu șofer.
Băiatule cu ochi de cer,
Doar un lucru îți mai cer Aș vrea să-mi dai de știre De vei crede sincer Că mă iubești cu-nsuflețire.

Băiatule cu ochi de cer, De ce-n albastra ta privire Ții universul prizonier Iar tu devii pentru iubire Doar un simplu temnicer?





Totuși...

Totuși, fluturii se izbesc buimaci Unii de alții în stomac. Încă sunt pe câmp înfloriți maci Cu roșul lor vibrând în lac.

Totuși, cu însuflețire mă ataci
Din priviri, dar...eu tac. Însă, după cum poți să remarci, Pornesc în contraatac.

Totuși, amândoi roșii ca doi raci,
Ne tachinăm neîncetat. Chiar dacă afirmăm că nu ne suntem dragi, Mințim fără tact.

Totuși, poate că-mi placi,
Totuși, poate că-ți plac.

Și ne-am jucat de-a dragostea...

Imagine
Și ne-am jucat de-a dragostea... Ne-am întâlnit cu ea din întâmplare Și încă-i simt mireasma aievea Dintr-o zi de mai cu soare
Da, chiar ne-am jucat de-a dragostea Cu zâmbete și dor de mare Când ne agățam de ea ca de o stea Și credeam că moarte n-are Ca doi copii naivi credeam în ea Până ce te-am auzit șoptind: "dispare!"
Da, ne-am jucat de-a dragostea Dar nu mai are cine s-o repare S-ascuns chiar și de ea Într-o zi de mai cu soare.

Doi

Imagine
Port cu mine o iubire amputată Ştii tu, iubirea aceea pe care, Deşi o crezi de-atâta vreme moartă, O simţi la fel de tare şi pregnantă Asemeni unui invalid pe care, Încă îl gâdilă degetul inexistent de la mâna dreaptă.

Port cu lumea un război în care Tu îmi eşti şi scop, şi cauză, Totuşi, nu ne vrea pe noi, cei care N-avem nici urmă de şansă. Asemeni unor copii neputincioşi care Într-o continuă încercare falsă, 
Nu pot juca de unii singuri 
jocul ce se joacă-n doi.



Am căutat.

Te-am căutat azi în stropi de răsărit
Am căutat prin lumea de pe stradă
Am căutat dar tu nu te-ai ivit
Te-am căutat chiar de ploua afară

Am căutat pe orice chip vreo asemănare
Însă asemeni ție n-a fost nici măcarun zeu
Am căutat și printre zei cu aceeași încăpățânare
Deși habar n-aveam de ești ateu

Am căutat și-n cărțile din bibliotecă
Nu te-am putut găsi în universul meu
Te-am căutat în ziare, librării şi sub mochetă
Ai să râzi de-ți spun că am căutat și-n decolteu

Am luat la rând atomii din fiecare eprubetă
Însă am uitat să caut în toți atomii sufletului meu.





E plin.

E plin de nouri

Ce-și înpreunează leneș griurile


Și curg peste timpuri

Udându-mi cu poftă iubirile

E plin de gânduri

Ce zboară absurde spre tine

Tu, ce de-a pururi

Vei rămâne doar un gând mâzgâlit pe hârtie...

E plin de stropi, e plin de dor de tine.






Ce-ar fi...

Ce-ar fi ca dragostea
Să aibă întrerupător
Iar eu oricând aș vrea,
Doar apăsând pe un buton
S-o sting ca pe o stea?
Ce-ar fi ca pofta mea de tine
S-o sting fără efort
Mâncând două savarine
Sau poate puțin tort?
Ce-ar fi ca al tău glas
Să-l port pe post de ceas
Iar ticăitul lui rar
La tremurul de secundar
Să-l simt la orice pas?
Ce-ar fi ca, gândindu-mă la tine,
Să-nchei poemul aiurit
Și să nu mai caut rime
Pentru versul de sfârșit?




Strofă.

Spune-mi ale tale dulci minciuni, Să-ți contemplu iar și iar surâsul, Iar noi să devenim perfect imuni, Să nu ne molipsească decât râsul.