Untitled

Plouă...şi stropii amintirilor îmi udă fiecare particică din mintea mea...o inundă.
Îmi amintesc acea mireasmă...de nisip, sare, valuri, sentimente, fericire, scoici, melancolie.
Iubesc acest peisaj..marea. O simt acolo lângă mine...îmi şopteşte, mă ceartă, mă tulbură, şi totuşi o iubesc...
Nu pot rezista să nu-mi arunc tenişii şi să încep să alerg prin valuri..să simt sub picioare nisipul ud ce rămâne impregnat cu urmele paşilor mei, atât de inocent, atât de pur...urme pe nisip.
Bucăţi de scoici mă zgârie...mă fac să cred că nu visez.
Ies din mare şi mă las întinsă  pe nisipul cald...Simt fire de nisip cuprinzând trupul, aş sta aşa uitându-mă spre cerul înstelat...plin de misterele unor străluciri efemere păstrate mii de ani.
Mă ridic. Alerg.
Te sun ditr-o cabină telefonică :
- Alo!
- Alo!
- Vreau să declar o crimă.
- Poftim? Cred că aţi greşit...
- EU am murit...tu eşti criminalul...am murit sufleteşte...
Tăcere.
- Crina, tu eşti?
- ...
Trântesc receptorul şi încep să alerg bezmetică.
Plâng...marea mă cheamă spre ea...
Alerg spre linia orizontului infinit ce desparte marea de cer...simt cum apa mării mă cuprinde şi nisipul îmi fuge de sub picioare...


A fost un vis...