Şi marea a surâs...

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Noapte. Mă simt aşa ameţită şi fericită în acelaşi timp ,încât cred că doar visez sau iar îmi imaginez fiecare paragraf al cărţii de pe etajeră...


Simt prea bine bătaia vântului atât de ritmică în toba nopţii. Mi se face frig...strâng mai bine pe mine şalul fluturat în de vântul nemilos, însă tot tremur.


Privesc în jur. Nu era nevoie...puteam să stau cu ochii închişi şi tot ghiceam fiecare fir de nisip zdrobit sub tălpile mele.


Rostogolirea valurilor îmi aminteşte că totul este efemer...cine ştie de cât timp este zbuciumată marea?...de cât timp se zbate în valuri trecătoare?
...de prea mult timp...şi totuşi o văd mereu aceeaşi: neobosită în mişcarea ei monotonă.
nu! greşesc...mişcarea ce PARE atât de monotonă...


Eu îi simt diferenţele...îi simt starea...simt fiecare milimetru spartde val.
Parcă dintr-o dată EA trece prin mine şi eu trec prin EA...Şi uite aşa DEVIN MAREA...Şi marea rămâne doar cu o carcasă de oase şi carne înzestrată cu suflet.


Şi mai repet o dată în noapte, chiar dacă ma aude doar un infinit de întunerc cu sclipiri de stele:
-Nu te nelinişti! Sunt aici îţi ţin de urât în noapte...




Soarele răsare. Se plimbă agale pe malul mării din ce în ce mai mulţi oameni...Zâmbesc.
Nimeni nu ştie că eu în acea noapte am fost marea...şi marea a surâs...a surâs inefabil....

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

citate

Epistolă către iubire.