Surâs inefabil

Stătea pe o bancă în parc.  Primul lucru care mi-a atras  atenţia la el a fost privirea sa care contrasta atât de mult cu vârsta. Era un bătrânel....care îşi purta cu mândrie urmele trecerii timpului. Trăsăturile feţei erau armonioase şi trădau tânărul chipeş din trecut. Ochii lui erau scânteietori, ascunşi după nişte sprâncene stufoase care parcă le potenţa albastrul deschis. Buzele-i învineţite şi tremurânde erau înconjurate de o barbă încărunţită, nerasă probabil de câteva zile.  Avea un zâmbet aşa plin de toate...care întorcea spatele tuturor  amintirilor  neplăcute şi scotea la iveală frumuseţea anilor ce-au trecut grăbiţi. Era îmbrăcat, după cum ar fi spus chiar el, “prezentabil”.  Purta un pardesiu gri -închis cu o croială militărească, care deşi era destul de ponosit îi dădea un aer respectabil ce te ducea cu gândul la o carieră în armată, sau poate chiar poliţie.  În buzunarul acestuia se distingea un pachet de ţigări, care ex...

Refuz să retrăiesc aceleaşi regrete Respir, repar şi reuşesc Să-mi iau revanşa repede Spunându-ţi mulţumesc. Reneg orice remuşcare Revin în ritm incert, Recitând cu voce tare Refrene fără vers. Risc să par ridicolă Renunţând la acel colţ din univers Însă totul recapătă rimă Dacă-ţi strig ca răspuns: te iubesc!

Ne încâlcim în vorbe sterpe Ne complacem în iluzia unei  vieţi perfecte Trăim totul superficial Şi credem că avem potenţial Suntem manipulaţi de snobismul societăţii Şi ne lăsăm purtaţi de valul modernităţii Vedem în tot ce e banal Ceva cu totul cordial Hai să schimbăm ceva în această lume cam stricată! Hai să găsim din nou spontaneitatea de mult uitată! Încetează să fii aşa glacial Să te coporţi maşinal Hai să nu mai fim actori în acest teatru ieftin de păpuşi! Să fim proprii noştri păpuşari, să ne deschidem noi uşi Spre fericirea fără de care am fi distruşi!

Vrei să primeşti? Dăruieşte! Toţi aşteptăm să primim afectivitate, siguranţă, înţelegere...dar oare dăruim cât dorim să primim? De ce îi blamezi pe alţii când şi tu faci parte din „turma lor”? Încearcă să schimbi la tine întâi ceea ce vrei să schimbi la alţii, să fii sincer cu tine însuţi! Nu există perfecţiune, însă trebuie să tinzi spre ea. Nu înseamnă că dacă orice om are defecte, poţi şi tu să greşeşti cu bună ştiinţă! Conştientizează-ţi defectele, apoi acceptă-le şi îndreaptă-le! Conştientizează-ţi  calităţile şi pune-le în evidenţă! Nu privi cu „ochelari de cal” o persoană! Găseşte-i  atuurile dar şi punctele slabe! Mărturisesc că acest mod de gândire, mi se părea doar o „bazaconie” , ceva care era spus numai de dragul de a spune... Totuşi, în ultimul timp, multe din aceste îndemnuri mi s-au părut foarte utile şi am fost uimită de consecinţele acestora. Asta nu înseamnă că în viaţă doar gândirea pozitivă te va ajuta să te autorealizezi! Nu! Este nevoie să te implici câ...

Şi-ncerci câteodată să te pierzi în stropi de întuneric... Şi îţi dai seama că nu ai niciun scop şi niciun motiv. Astfel, te laşi cuprins de soarele feeric Încercând să găseşti un răspuns fictiv...

  Mai ţii minte cum era când eram mici?...Ce uşor scăpam de orice lucru nedorit: ziceam "Stop joc!", întorceam spatele, uitam ce s-a întâmplat şi începeam un nou joc.   Acum este "olecuţică" mai greu, trebuie să îţi asumi riscurile jocului pe care îl practici, să ştii că cele două cuvinte nu îl mai opresc ca prin magie.   În viaţă nu poţi să joci şotron în loc de oina (dacă pot să zic aşa); trebuie să ştii de la început ce joc vei începe, să poţi avea pregătită creta sau  respectiv bâta şi mingea. Şi totuşi, aş vrea să pot să strig în gura mare "Stop joc!", sau poate e mai bine să mă adaptez cât de bine pot la regulile jocului....

E întuneric, doar becurile de la stâlpi pâlpâie din când în când frenetic. E aşa linişte...ninge cu fulgi mari care cad uşor ca într-un glob de cristal.Mă uit la cer...încerc să descopăr noi stele...dar toate sunt aceleaşi, stau neclintite în umbra nopţii. Îmi e greu să le privesc, fiindcă fulgii de nea îmi invadează faţa. Închid ochii şi încerc să disting fiecare atingere rece şi umedă a stelelor îngheţate....încetez, sunt prea multe!   Din când în când trec maşini cu viteză şi parcă încearcă să mă aducă cu picioarele pe pământ, zdruncinând peisajul...Am mâinile îngheţate, ca de obicei, dar şi ce? Tot încerc să încropesc ceva în palmă   din zăpadă, mă chinui să fac cine ştie ce, care în cele din urmă ajunge să aibă o ciudăţenie de formă :)). Îmi era dor de aceste seri de iarn ă... Şi nişte citate care îmi plac :”> : ·          Fericirea este ca un balon de săpun care îşi schimbă culoarea precum irisul şi care se sparge cân...