Surâs inefabil

Totuși, fluturii se izbesc buimaci Unii de alții în stomac. Încă sunt pe câmp înfloriți maci Cu roșul lor vibrând în lac. Totuși, cu însuflețire mă ataci Din priviri, dar...eu tac. Însă, după cum poți să remarci, Pornesc în contraatac. Totuși, amândoi roșii ca doi raci, Ne tachinăm neîncetat. Chiar dacă afirmăm că nu ne suntem dragi, Mințim fără tact. Totuși, poate că-mi placi, Totuși, poate că-ți plac.

Și ne-am jucat de-a dragostea... Ne-am întâlnit cu ea din întâmplare Și încă-i simt mireasma aievea Dintr-o zi de mai cu soare Da, chiar ne-am jucat de-a dragostea Cu zâmbete și dor de mare Când ne agățam de ea ca de o stea Și credeam că moarte n-are Ca doi copii naivi credeam în ea Până ce te-am auzit șoptind: "dispare!" Da, ne-am jucat de-a dragostea Dar nu mai are cine s-o repare S-ascuns chiar și de ea Într-o zi de mai cu soare.

  Port cu mine o iubire amputată Ştii tu, iubirea aceea pe care, Deşi o crezi de-atâta vreme moartă, O simţi la fel de tare şi pregnantă Asemeni unui invalid pe care, Încă îl gâdilă degetul inexistent de la mâna dreaptă. Port cu lumea un război în care Tu îmi eşti şi scop, şi cauză, Totuşi, nu ne vrea pe noi, cei care N-avem nici urmă de şansă. Asemeni unor copii neputincioşi care Într-o continuă încercare falsă,  Nu pot juca  de unii singuri  jocul ce se joacă-n doi.

Te-am căutat azi în stropi de răsărit Am căutat prin lumea de pe stradă Am căutat dar tu nu te-ai ivit Te-am căutat chiar de ploua afară Am căutat pe orice chip vreo asemănare Însă asemeni ție n-a fost nici măcar un zeu Am căutat și printre zei cu aceeași încăpățânare Deși habar n-aveam de ești ateu Am căutat și-n cărțile din bibliotecă Nu te-am putut găsi în universul meu Te-am căutat în ziare, librării şi sub mochetă Ai să râzi de-ți spun că am căutat și-n decolteu Am luat la rând atomii din fiecare eprubetă Însă am uitat să caut în toți atomii sufletului meu.

E plin de nouri Ce-și înpreunează leneș griurile Și curg peste timpuri Udându-mi cu poftă iubirile E plin de gânduri Ce zboară absurde spre tine Tu, ce de-a pururi Vei rămâne doar un gând mâzgâlit pe hârtie... E plin de stropi, e plin de dor de tine.

Ce-ar fi ca dragostea Să aibă întrerupător Iar eu oricând aș vrea, Doar apăsând pe un buton S-o sting ca pe o stea?   Ce-ar fi ca pofta mea de tine S-o sting fără efort Mâncând două savarine Sau poate puțin tort?   Ce-ar fi ca al tău glas Să-l port pe post de ceas Iar ticăitul lui rar La tremurul de secundar Să-l simt la orice pas?   Ce-ar fi ca, gândindu-mă la tine, Să-nchei poemul aiurit Și să nu mai caut rime Pentru versul de sfârșit?

  Spune-mi ale tale dulci minciuni, Să-ți contemplu iar și iar surâsul, Iar noi să devenim perfect imuni, Să nu ne molipsească decât râsul.