Surâs inefabil

  Spune-mi ale tale dulci minciuni, Să-ți contemplu iar și iar surâsul, Iar noi să devenim perfect imuni, Să nu ne molipsească decât râsul.

Stiu ca-ti va parea ciudat, Absurd, aiurea, exagerat Si vei ramane derutat: dar iubeste-ma! Stiu ca e copilaresc Si niciun gest  Nu ti-a dat de inteles ca te iubesc Dar iubeste-ma! Si-ti zic sincer ca nimeni din univers N-ar ghici ca  te-am ales Si stiu ca-i doar un vers prostesc Dar iubeste-ma! Dar de-ar fi sa spun,  N-as spune Niciun nume,  Nici in glume. C-ar fi pacat Sa se fi incheiat neanuntat Acest joc al nostru minunat Si-ai spune c-am trisat Ca la un joc de sah,  Si-ai fi cam imbufnat Ca am cedat Si n-am mai continuat Si-ai fi mirat C-am incetat din tachinat Si-apoi eu ce-as putea sa fac? Sa ma apuc de cantat?! Ha, te-am speriat! Dar sa stii ca n-am uitat Ca glasul meu nu-i prea inzestrat sau talentat. Asa ca nu-mi ramane  Decat sa te privesc De azi pe maine Ca nu-ti surade  Niciun gest De-al meu anume Si ca pentru nimic din lume N-ai putea crede Ca tu...

Eu nu vânez luceferi. Eu nu seduc statui perfecte Ce surâd de după un perete De marmură rece Nimănui. Eu nu iubesc luceferi Eu nu doresc pe Hercule Apollo, niciun zeu. Eu nu fac rime perfecte Nu vreau cuceritori, Nici de-ar fi zece. Nu caut comori. Nu caut pereche. Dar tu de-mi vii fără regrete Și simți că acel fior începe Eu sunt aici și-ți șoptesc la ureche Că eu nu sunt a n-șpea dintre eve Și nu-mi doresc ceva ce să se repete,  Luceafăr printre luceferi.

Te-am prins! Recunosc că m-ai surprins Când ai plecat subit în căutarea unui chibrit Sau a unui motiv de glumit?! Dar tu nu știi că ți-ai lăsat  Urmele mersului tău apăsat Călcând grăbit în nisipul umezit De-un val pripit Sau vrei să cred că m-ai mințit  Când mi-ai zâmbit  Ca-ntr-un mit grecesc citit  Pe mal la răsărit? Ah, știu că-i doar un joc Dar ai avut noroc Că nu te-ai ars în foc Fiindcă ascultăm amândoi rock Eh, glumesc și eu un pic Ca să-ți provoc un zâmbet cât de mic Fiindcă erai așa de amețit (sau fericit?!) Când mi-ai zâmbit. Hai că mă opresc din glumit Și nu mai fi așa uimit  C-aceste versuri s-au sfârșit!

Stătea pe o bancă în parc.  Primul lucru care mi-a atras  atenţia la el a fost privirea sa care contrasta atât de mult cu vârsta. Era un bătrânel....care îşi purta cu mândrie urmele trecerii timpului. Trăsăturile feţei erau armonioase şi trădau tânărul chipeş din trecut. Ochii lui erau scânteietori, ascunşi după nişte sprâncene stufoase care parcă le potenţa albastrul deschis. Buzele-i învineţite şi tremurânde erau înconjurate de o barbă încărunţită, nerasă probabil de câteva zile.  Avea un zâmbet aşa plin de toate...care întorcea spatele tuturor  amintirilor  neplăcute şi scotea la iveală frumuseţea anilor ce-au trecut grăbiţi. Era îmbrăcat, după cum ar fi spus chiar el, “prezentabil”.  Purta un pardesiu gri -închis cu o croială militărească, care deşi era destul de ponosit îi dădea un aer respectabil ce te ducea cu gândul la o carieră în armată, sau poate chiar poliţie.  În buzunarul acestuia se distingea un pachet de ţigări, care ex...

Refuz să retrăiesc aceleaşi regrete Respir, repar şi reuşesc Să-mi iau revanşa repede Spunându-ţi mulţumesc. Reneg orice remuşcare Revin în ritm incert, Recitând cu voce tare Refrene fără vers. Risc să par ridicolă Renunţând la acel colţ din univers Însă totul recapătă rimă Dacă-ţi strig ca răspuns: te iubesc!

Ne încâlcim în vorbe sterpe Ne complacem în iluzia unei  vieţi perfecte Trăim totul superficial Şi credem că avem potenţial Suntem manipulaţi de snobismul societăţii Şi ne lăsăm purtaţi de valul modernităţii Vedem în tot ce e banal Ceva cu totul cordial Hai să schimbăm ceva în această lume cam stricată! Hai să găsim din nou spontaneitatea de mult uitată! Încetează să fii aşa glacial Să te coporţi maşinal Hai să nu mai fim actori în acest teatru ieftin de păpuşi! Să fim proprii noştri păpuşari, să ne deschidem noi uşi Spre fericirea fără de care am fi distruşi!