Surâs inefabil

Mă doare tăcerea din ticăitul ceasului Îmi decolorează amintirea Mi se aude tremurul glasului Sunt doar o firmitură ce-a sfărâmat omenirea Udată de mica picătură a universului Se scurge nisipul clepsidrei, trece vremea... Striveşte-n palme fiecare strop al timpului! Zboară cu fiecare pană a secundei! Iubeşte orice fir de nisip al orei! Îmbrăţişează ziua până se ivesc iar zorii! Altfel rişti să uiţi să cânţi muzica vieţii Rişti să rămâi doar c-o aripă... Să te laşi prins tristeţii Aşa că nu risipi nici o clipă!

„Să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul şi hotărârea de a te apleca pentru a o lua în braţe... şi a o păstra. Asta-i inteligenţa inimii. ” „Toate visele au un preţ. ”   „Nu poţi să le trăieşti pe toate, şi atunci important este să trăieşti esenţialul, iar fiecare dintre noi are "esenţialul său". ” „Visele trăite în doi alcătuiesc cele mai frumoase amintiri .” „Nimeni nu este proprietarul fericirii, uneori ai norocul să ai un contract de închiriere şi să fii locatarul ei. Trebuie să-i plăteşti foarte regulat chiria, altfel eşti evacuat foarte repede. ” „Ieri a trecut, mâine nu există încă, ce contează este astăzi, prezentul.” „Cea mai mare inconştienţă a omului este aceea a propriei sale vieţi .” „Neputând concepe viitorul, am putea închide valiza şi trăi în prezent. ” „Inteligenţa singură fără inteligenţa inimii este doar o simplă logică şi nu e mare lucru de ea. ” „Ce o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar dacă ai ...

Ai vazut ? E soare... Mi-e dor de mare... Vreau sa simt din nou acel miros sarat plin de amintiri frumoase... Vreau sa simt cum strigatul rostogolirilor de apa ma atrage sa alerg desculta prin nisip si valuri... Vreau sa am pe talpi din nou scoici sfaramate... Vreau sa stau intinsa pe nisipul ce ma zgarie usor. Vreau sa am din nou acel suras inefab il din timpul verii....

"Nu mai înota de unul singur în mintea ta. Este un cartier periculos unde n-ar trebui sa intri de unul singur." (citat Mark Levy) Daţi-mi două palme să mă trezesc din reveria mea ....

Lumina lumii îmi pătează iubirea Lumini de stele îmi zgârie gândirea lumina... Particule de suflet îndrăgostit Sfărâmate în infinit Lumina unui foc făcut pripit...cenuşă... Cenuşa clipelor uitate Ce-au devenit pagini rupte dintr-o carte cenuşa... Cenuşa gândului pierdut Ce mă lasă prizonieră într-un trecut Cenuşa unor rostogoliri în necunoscut...de fum... Fumul vorbelor rostite în neştire Ce mi-au tăiat uşor din fericire fumul... Fumul viselor naive auzite-ntr-un vechi patefon Ce face din om un nemuritor Un doritor al stelelor, al şoaptelor şi-al nopţilor Un muritor ce se lasă cuprins de-acel fior Al inefabilului clipelor Devenind o petală ofilită uitată pe-un coridor...

Zâmbet de copil... Sfărâmat de-un val îngheţat Un zâmbet fragil... Refăcut din cenuşa unui suflet sricat. Mă evapor în melodii fără ritm În fumul trenului deja risipit C-o lacrimă fugară Undeva   într-o gară Se aude in surdină un acord ruginit Îmi simt lacrimile alunecând pe nisip Udând cu apă sărată o chitară Îmi imaginez că iar e vară Deşi n-ar fi prima oară Nu-s   un om trist,   ci doar unul pesimist... şi totuşi continui să risc, fiindcă totul pare realist.

 Aud aceeaşi melodie iar şi iar , în surdină... melodia existenţei noastre, înşirate în aceasta lume efemeră, deşi ai crede că totul este etern.  Aici, deşi te crezi pierdut, aici este locul tău... aici, în acest univers în care aştepţi...aştepţi pentru orice, pentru iubire, fericire, un surâs, o privire, un sfat, orice gest... totul se rezumă la aşteptare.  O aşteptare cu frica de a nu pierde acea speranţă.. acea speranţă care te face să mai aştepţi încă.  Cu toţii suntem rătaciţi în această lume, ce pare sau este poate o lume a viselor, a stelelor, a strălucirii, a tinereţii, a speranţei.  Culori adormite pe pereţi...poate pentru a crea ceva frumos, ceva sentimental, ceva, deşi intim, ce trebuie simţit.. de fapt citit -- asta încerc eu să scriu.  Desenez linii în continuu ce par fără rost, nu? Nu, îmi desenez gândurile, mă destîinui...; prin asta încerc să mă eliberez din această banalitate a zilelor, nopţilor, clipelor...mă eliberez de resentiment...