Surâs inefabil

Ai vazut ? E soare... Mi-e dor de mare... Vreau sa simt din nou acel miros sarat plin de amintiri frumoase... Vreau sa simt cum strigatul rostogolirilor de apa ma atrage sa alerg desculta prin nisip si valuri... Vreau sa am pe talpi din nou scoici sfaramate... Vreau sa stau intinsa pe nisipul ce ma zgarie usor. Vreau sa am din nou acel suras inefab il din timpul verii....

"Nu mai înota de unul singur în mintea ta. Este un cartier periculos unde n-ar trebui sa intri de unul singur." (citat Mark Levy) Daţi-mi două palme să mă trezesc din reveria mea ....

Lumina lumii îmi pătează iubirea Lumini de stele îmi zgârie gândirea lumina... Particule de suflet îndrăgostit Sfărâmate în infinit Lumina unui foc făcut pripit...cenuşă... Cenuşa clipelor uitate Ce-au devenit pagini rupte dintr-o carte cenuşa... Cenuşa gândului pierdut Ce mă lasă prizonieră într-un trecut Cenuşa unor rostogoliri în necunoscut...de fum... Fumul vorbelor rostite în neştire Ce mi-au tăiat uşor din fericire fumul... Fumul viselor naive auzite-ntr-un vechi patefon Ce face din om un nemuritor Un doritor al stelelor, al şoaptelor şi-al nopţilor Un muritor ce se lasă cuprins de-acel fior Al inefabilului clipelor Devenind o petală ofilită uitată pe-un coridor...

Zâmbet de copil... Sfărâmat de-un val îngheţat Un zâmbet fragil... Refăcut din cenuşa unui suflet sricat. Mă evapor în melodii fără ritm În fumul trenului deja risipit C-o lacrimă fugară Undeva   într-o gară Se aude in surdină un acord ruginit Îmi simt lacrimile alunecând pe nisip Udând cu apă sărată o chitară Îmi imaginez că iar e vară Deşi n-ar fi prima oară Nu-s   un om trist,   ci doar unul pesimist... şi totuşi continui să risc, fiindcă totul pare realist.

 Aud aceeaşi melodie iar şi iar , în surdină... melodia existenţei noastre, înşirate în aceasta lume efemeră, deşi ai crede că totul este etern.  Aici, deşi te crezi pierdut, aici este locul tău... aici, în acest univers în care aştepţi...aştepţi pentru orice, pentru iubire, fericire, un surâs, o privire, un sfat, orice gest... totul se rezumă la aşteptare.  O aşteptare cu frica de a nu pierde acea speranţă.. acea speranţă care te face să mai aştepţi încă.  Cu toţii suntem rătaciţi în această lume, ce pare sau este poate o lume a viselor, a stelelor, a strălucirii, a tinereţii, a speranţei.  Culori adormite pe pereţi...poate pentru a crea ceva frumos, ceva sentimental, ceva, deşi intim, ce trebuie simţit.. de fapt citit -- asta încerc eu să scriu.  Desenez linii în continuu ce par fără rost, nu? Nu, îmi desenez gândurile, mă destîinui...; prin asta încerc să mă eliberez din această banalitate a zilelor, nopţilor, clipelor...mă eliberez de resentiment...

Pânza de păianjen a nopţii   A prins în ea fericirea, Din fiecare clipă-a-vieţii Ce caută nemurirea ; Caut micul strop al purităţii Ce-mi uda iubirea; Caut în fiecare pagină a cărţii Unde-mi stă scrisă amintirea; Alunec pe-orizontul gheţii Ce-mi întârzie adormirea; Mă rănesc în tăişul realităţii Ce-mi ucide reveria.

 Suflet, ce-mi uzi obrazul cu lacrimi nu fi trist, a trecut... îneacă-ţi în mare aripi totul pentru un nou început  Nu te speria, fii tăcut.. nu vreau să te îneci din nou în trecut. sigur există un orizont nevăzut, deşi totul pare pierdut.  Gustă din fericire... simte mirosul iubirii dar nu exagera  rişti să cazi în neştire dar nu te alarma.  Zboară prin sentimente efemere ! nu fi rănit, etern nu-i nimic...