Surâs inefabil

Plouă...şi stropii amintirilor îmi udă fiecare particică din mintea mea...o inundă. Îmi amintesc acea mireasmă...de nisip, sare, valuri, sentimente, fericire, scoici, melancolie. Iubesc acest peisaj..marea. O simt acolo lângă mine...îmi şopteşte, mă ceartă, mă tulbură, şi totuşi o iubesc... Nu pot rezista să nu-mi arunc tenişii şi să încep să alerg prin valuri..să simt sub picioare nisipul ud ce rămâne impregnat cu urmele paşilor mei, atât de inocent, atât de pur...urme pe nisip. Bucăţi de scoici mă zgârie...mă fac să cred că nu visez. Ies din mare şi mă las întinsă  pe nisipul cald...Simt fire de nisip cuprinzând trupul, aş sta aşa uitându-mă spre cerul înstelat...plin de misterele unor străluciri efemere păstrate mii de ani. Mă ridic. Alerg. Te sun ditr-o cabină telefonică : - Alo! - Alo! - Vreau să declar o crimă. - Poftim? Cred că aţi greşit... - EU am murit...tu eşti criminalul...am murit sufleteşte... Tăcere. - Crina, tu eşti? - ... Trântesc receptorul ...

Încerc  să nu mă înec în vise,  să nu-mi inund trupul cu apa îngheţată a sentimentelor. Visez, visez, visez, ce uşor strivesc  această  realitate diabolică doar cu nişte vise. Ce uşor îmi este să mă las cuprinsă de mirosul surd al viselor, să-l inhalez cu fiecare celulă a mea până când simt că fac parte din el...că sunt şi eu un vis... un vis ce curge în infinit... Încerc să nu  strivesc  între pleoape acest vis firav ce se înfiripă încet, încet şi curge uşor printre gândurile sumbre ale realităţii. Ce uşor îmi este  să dispar şi eu la fel ca soarele înecat în mare, vegheată de apus, apoi să alunec ca o umbră pe stele îngheţate să zbor printre lacrimile amurgului fără să-mi ud aripile. Ce uşor îmi este să mă strecor la fel ca mirosul de liliac în luna mai, în acest bol cu apă în care plutesc haotic vise sub formă de petale...petale de trandafir galben. Ce uşor îmi este să mă prefac în gloria nopţii adormite, într-o sclipire de stea căzătoare, apoi să m...

E senin, cioburi de surâs... Surâs spart de tine. Cât de uşor era să stai închis în vitrina stropilor de ploaie... care s-au evaporat S-au evaporat datorită aburilor sufletului tău, deşi încă îngheţat... Cât de uşor ţi-a fost să spargi acest surâs, şi apoi să priveşti cum cioburile lui  se rostogolesc spre tine încercând să sfărâme zadarnic amintirea ta. Nu simţi zgomotul ochilor aţintiţi spre tine care te străpung cu privirea şi te strâng ca într-un cleşte al sentimentelor. Mă izbesc de un zid înşelător al amintirilor ce fac totul din ce în ce mai puţin trecăror. Ai înţeles ceva ? Îţi spun eu : nimic... Te zbaţi ca un fluture într-un univers închis pentru a înţelege tot ce vreau să-ţi zic...dar într-un final tot vei rămâne cu un mic Nimic. Un mic Nimic...