Surâs inefabil

Te-am căutat azi în stropi de răsărit Am căutat prin lumea de pe stradă Am căutat dar tu nu te-ai ivit Te-am căutat chiar de ploua afară Am căutat pe orice chip vreo asemănare Însă asemeni ție n-a fost nici măcar un zeu Am căutat și printre zei cu aceeași încăpățânare Deși habar n-aveam de ești ateu Am căutat și-n cărțile din bibliotecă Nu te-am putut găsi în universul meu Te-am căutat în ziare, librării şi sub mochetă Ai să râzi de-ți spun că am căutat și-n decolteu Am luat la rând atomii din fiecare eprubetă Însă am uitat să caut în toți atomii sufletului meu.

E plin de nouri Ce-și înpreunează leneș griurile Și curg peste timpuri Udându-mi cu poftă iubirile E plin de gânduri Ce zboară absurde spre tine Tu, ce de-a pururi Vei rămâne doar un gând mâzgâlit pe hârtie... E plin de stropi, e plin de dor de tine.

Ce-ar fi ca dragostea Să aibă întrerupător Iar eu oricând aș vrea, Doar apăsând pe un buton S-o sting ca pe o stea?   Ce-ar fi ca pofta mea de tine S-o sting fără efort Mâncând două savarine Sau poate puțin tort?   Ce-ar fi ca al tău glas Să-l port pe post de ceas Iar ticăitul lui rar La tremurul de secundar Să-l simt la orice pas?   Ce-ar fi ca, gândindu-mă la tine, Să-nchei poemul aiurit Și să nu mai caut rime Pentru versul de sfârșit?

  Spune-mi ale tale dulci minciuni, Să-ți contemplu iar și iar surâsul, Iar noi să devenim perfect imuni, Să nu ne molipsească decât râsul.

Stiu ca-ti va parea ciudat, Absurd, aiurea, exagerat Si vei ramane derutat: dar iubeste-ma! Stiu ca e copilaresc Si niciun gest  Nu ti-a dat de inteles ca te iubesc Dar iubeste-ma! Si-ti zic sincer ca nimeni din univers N-ar ghici ca  te-am ales Si stiu ca-i doar un vers prostesc Dar iubeste-ma! Dar de-ar fi sa spun,  N-as spune Niciun nume,  Nici in glume. C-ar fi pacat Sa se fi incheiat neanuntat Acest joc al nostru minunat Si-ai spune c-am trisat Ca la un joc de sah,  Si-ai fi cam imbufnat Ca am cedat Si n-am mai continuat Si-ai fi mirat C-am incetat din tachinat Si-apoi eu ce-as putea sa fac? Sa ma apuc de cantat?! Ha, te-am speriat! Dar sa stii ca n-am uitat Ca glasul meu nu-i prea inzestrat sau talentat. Asa ca nu-mi ramane  Decat sa te privesc De azi pe maine Ca nu-ti surade  Niciun gest De-al meu anume Si ca pentru nimic din lume N-ai putea crede Ca tu...

Eu nu vânez luceferi. Eu nu seduc statui perfecte Ce surâd de după un perete De marmură rece Nimănui. Eu nu iubesc luceferi Eu nu doresc pe Hercule Apollo, niciun zeu. Eu nu fac rime perfecte Nu vreau cuceritori, Nici de-ar fi zece. Nu caut comori. Nu caut pereche. Dar tu de-mi vii fără regrete Și simți că acel fior începe Eu sunt aici și-ți șoptesc la ureche Că eu nu sunt a n-șpea dintre eve Și nu-mi doresc ceva ce să se repete,  Luceafăr printre luceferi.

Te-am prins! Recunosc că m-ai surprins Când ai plecat subit în căutarea unui chibrit Sau a unui motiv de glumit?! Dar tu nu știi că ți-ai lăsat  Urmele mersului tău apăsat Călcând grăbit în nisipul umezit De-un val pripit Sau vrei să cred că m-ai mințit  Când mi-ai zâmbit  Ca-ntr-un mit grecesc citit  Pe mal la răsărit? Ah, știu că-i doar un joc Dar ai avut noroc Că nu te-ai ars în foc Fiindcă ascultăm amândoi rock Eh, glumesc și eu un pic Ca să-ți provoc un zâmbet cât de mic Fiindcă erai așa de amețit (sau fericit?!) Când mi-ai zâmbit. Hai că mă opresc din glumit Și nu mai fi așa uimit  C-aceste versuri s-au sfârșit!