Postări

Nu răni albastrul cerului !

Imagine
Suflet de primăvară, nu uda florile cu lacrimi sărate! Nu mai crede în cuvinte deşarte! Nu te pierde în mirosul florilor de liliac! Nu strivi puritatea florii de măr cu sângele florii de mac! Suflet trist, nu te îneca în roua dimineţilor! Speră în şoaptele stropilor...pân' la infinit! Nu mai suferi din nimic! Suflet de mai, nu te murdări în falsitate! Nu te împiedica de aparenţe pătate! Suflet udat de ploi trecătoare, Nu te pierde în tablouri banale! Ci şopteşte poeme cordiale! Nu mai răni albastrul cerului cu durerea ta! Simte şi el tăişurile şi începe să plângă asupra ta!

Delir.

Imagine
Nu ştiu…nu ştiu cum să încep. Încerc , dar nu pot să uit. Rănile ezitării mele au secat Tot trecutul parcă a îngheţat Nu fi uimit Că nu am plecat Am rămas prinsă în aceeaşi stare Până acum. Mă întrebi “ce faci?” Chiar vrei să ştii? Sau aştepţi răspunsul banal? Mă simt închisă într-un loc gol Îmi aud ecoul gândurilor Acel ecou sterp, fără sens Mi-e frică de sunetul paşilor Zgomotul liniştii mă asurzeşte... Deschid usa: -Nu pleca! M-am răzgândit! P.S. :  << Le papier est plus patient que les hommes.>> (Anne Frank)

Vor fi...

Imagine
Vor fi lumini de-a lungul unei străzi ce curge Vor fi secunde cu miros de liliac Va fi frig şi n-ai să ai ce-mi spune Vor fi amprente de zâmbet îngheţat... Va fi pustiu şi vorbe fără sens Vor fi războaie fără voi Va fi trecut trecutul tot Şi lacrimi spânzurate-n aer făr' de noroc... Va fi o noapte cu cer îngheţat Ancorat de mii de stele Şi de versuri efemere Va fi-ntr-o noapte când tu vei fi uitat deja. 

Timp.Clipe.

Imagine
Mă doare tăcerea din ticăitul ceasului Îmi decolorează amintirea Mi se aude tremurul glasului Sunt doar o firmitură ce-a sfărâmat omenirea Udată de mica picătură a universului Se scurge nisipul clepsidrei, trece vremea... Striveşte-n palme fiecare strop al timpului! Zboară cu fiecare pană a secundei! Iubeşte orice fir de nisip al orei! Îmbrăţişează ziua până se ivesc iar zorii! Altfel rişti să uiţi să cânţi muzica vieţii Rişti să rămâi doar c-o aripă... Să te laşi prins tristeţii Aşa că nu risipi nici o clipă!

citate

Imagine
„Să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul şi hotărârea de a te apleca pentru a o lua în braţe... şi a o păstra. Asta-i inteligenţa inimii. ” „Toate visele au un preţ. ”   „Nu poţi să le trăieşti pe toate, şi atunci important este să trăieşti esenţialul, iar fiecare dintre noi are "esenţialul său". ” „Visele trăite în doi alcătuiesc cele mai frumoase amintiri .” „Nimeni nu este proprietarul fericirii, uneori ai norocul să ai un contract de închiriere şi să fii locatarul ei. Trebuie să-i plăteşti foarte regulat chiria, altfel eşti evacuat foarte repede. ” „Ieri a trecut, mâine nu există încă, ce contează este astăzi, prezentul.” „Cea mai mare inconştienţă a omului este aceea a propriei sale vieţi .” „Neputând concepe viitorul, am putea închide valiza şi trăi în prezent. ” „Inteligenţa singură fără inteligenţa inimii este doar o simplă logică şi nu e mare lucru de ea. ” „Ce o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar dacă ai ...

Toujours la mer...

Imagine
Ai vazut ? E soare... Mi-e dor de mare... Vreau sa simt din nou acel miros sarat plin de amintiri frumoase... Vreau sa simt cum strigatul rostogolirilor de apa ma atrage sa alerg desculta prin nisip si valuri... Vreau sa am pe talpi din nou scoici sfaramate... Vreau sa stau intinsa pe nisipul ce ma zgarie usor. Vreau sa am din nou acel suras inefab il din timpul verii....
Imagine
"Nu mai înota de unul singur în mintea ta. Este un cartier periculos unde n-ar trebui sa intri de unul singur." (citat Mark Levy) Daţi-mi două palme să mă trezesc din reveria mea ....