Revanşă.
Nu am mai scris. De multe zile umplute până la refuz de apa chioară din ploile de secunde... Nu am mai scris. Am uitat. După lungi căutări disperate pentru o scuză, tot ce pot să zic este că m-am lăsat păcălită să păşesc în vitrina cotidianului, apoi... destul de târziu mi-am dat seama că am rămas închisă în această celulă transparentă a zilelor de ieri, de azi, de mâine. Tot ce putem să fac era să mă ascund după ziduri inexistente pentru a nu mă izbi de prea-monotona realitate. Da... am rămas blocată în acea vitrină şi a trebuit sa suport frigul aşteptării, să mă las pălmuită de vântul speranţei...să fiu torturată de falsa existenţă a fericirii. Ce aşteptam? Aşteptam să înceapă spectacolul unei balerine fără poante...fără muzica...fără public, pentru ca mai târziu să realizez că acea balerină eram eu. Eu eram cea care încercam să dansez pe scena vieţii, însă fără melodie şi fără ritm. Azi am evadat. Azi am reuşit să sparg pereţii translucizi ai clipelor. Am reuşit să s